Frumusetea sufletului meu

aprilie 2 1.650 Like to Share? 4 Comentarii Text Mare-Text Mic

Ce este pana la urma sufletul? Ar trebui sa stiu ca sunt si eu suflet.. ma simt in mine si ma recunosc dar practic nu stiu unde sau cine sunt si cum am ajuns aici, cine m-a creat si m-a lasat in lumea asta a suferintei.. cert este ca eram pur, linistit, undeva departe sau poate aproape, pretutindeni sau nicaieri.. dar cineva acolo sus a vrut sa imi ofere o experienta deosebita.. sa cunosc durerea, inselaciunea, teama..

Poate ca acolo in locul linistit in care eram, nu eram multumit si vroiam mai mult si de aceea am fost trimis aici, in lumea deziluziilor, blestemat parca, sa ma pierd pe drumul cetos al vietii in care nu vad nici la un metru in fata mea, si sa ma iau dupa multe licariri indepartate si nesemnificative, care din moment ce ma apropii de ele se indeparteaza de mine si chiar daca, printr-o minune, ma apropii de ele suficient de mult incat sa le ating.. se evapora lasandu-ma trist si suparat, dezamagit si deprimat si iar adorm plangand, chircit ca un fruct uscat care sta in tarana asteptand sa se faca una cu pamantul..

Cand ma trezesc apare o alta licarire undeva departe care ma indeamna sa ma ridic de jos si sa merg spre ea, si o fac, chiar daca la inceput nu vreau.. speranta ca o sa fie mai bine ma determina sa o iau de la capat, sa alerg disperat dupa acea fiinta indepartata care ma cheama si, desi nu o vad, stiu ca este acolo, sper ca este acolo si ca voi gasi in ea tot ce mi-am dorit vreodata si ca va compensa durerea pricinuita de cautarea zadarnica a ei prin multe alte locuri pamantesti in care, daca ma gandesc bine la sfarsit, nici nu putea sa fie..

Ca si cum nu ar fi destul, pe acest drum sunt presarate multe gropi, unele mai mari, altele mai mici, unele foarte adanci peste care as trece cu usurinta daca nu as fi procopsit sa car dupa mine elementul impur, greoi si necredincios, care se numeste trup. Infatisarea fizica a mea, care nu ma reprezinta deloc dar pe care sunt nevoit sa o suport zi de zi alaturi de tot felul de pofte primitive, animalice, si iesiri necontrolate ale trupului care, in mod indiscutabil ma afecteaza si pe mine.. predispus la boli si sensibil la toate elementele pamantesti, exterioare, trebuie sa il ajut mereu sa se vindece cat de cat, macar atat cat sa ma folosesc de el sa imi pot cauta acea fiinta extraordinara si sa imi indeplinesc misiunea pe acest pamant.

Fie ca vreau fie ca nu, suntem un intreg si trebuie sa mergem pe acest drum impreuna.. cu ajutorul mintii lui putand sa gandesc, sa ma exprim, sa nu fiu doar o entitate fara chip acolo, undeva..

Ma simt norocos ca am reusit sa ajung pana aici, incat multi care au venit pe lumea aceasta au cazut de mult in groapa aceea adanca, fie au pasit direct in ea, fie au fost impinsi sau pur si simplu trasi pe bucati, cu clestele, si aruncati acolo, in neant.

O lume cruda, in care daca stai bine sa te gandesti, sunt si demoni dar si ingeri, acestora din urma fiindu-le foarte greu intr-un asemenea peisaj cu care nu sunt obisnuiti si in care se simt singuri si neputinciosi, cautand mereu pe cineva asemenea lor, care sa ii faca sa uite de ceea ce este imprejurul lor si sa stea cu ei pana la sfarsit, sau pana pleaca din aceasta lume a groazei..

Eu ma regasesc oarecum in aceasta ultima categorie, cea a ingerilor, dar am fost nevoit sa ma adaptez la aceasta lume pentru a putea supravietui, pentru a putea razbi si a trece pe acest drum greoi, culoarul infernului, in care toti te lovesc sperand sa cazi jos si sa nu te mai ridici.. Am imprumutat pentru moment, unele caracteristici ale demonilor (dar nu m-am imprietenit cu ei) pentru a putea trece in partea cealalta.. si negasind alta solutie.. In cele din urma, se pare ca sunt si inger si demon.. depinde doar de cei din jur care parte vor sa o scot la suprafata..

Deocamdata nu stiu cum voi scapa de acest chin, dar indraznesc sa arunc o privire in viitor si prevad ca, dupa calatoria asta lunga si chinuita, in care poate am sa am norocul sa las ceva in urma mea, pe acest pamant.. in ultima mea zi am sa stau undeva, nu stiu unde, intins pe un pat si cu mainile pe piept, respirand cu greu, nemaiputand sa urnesc trupul.. si, la lumina lumanarii, am sa zaresc acea fiinta minunata pe care am cautat-o toata viata, cea care imi aduce alinarea si ma vindeca de cicatricile si arsurile acumulate de-a lungul timpului, si.. incep sa tremur, si deodata ma simt descatusat de trupul acela si toate lucrurile lumesti, ma ridic, ii intind o mana, ea vine la mine, si cu lacrimi pe obraz, o iau in brate si pun capul la pieptul ei si astept cuminte sa mergem acolo unde pot fi liber, in lumea mea, in Imparatia Cerurilor, sau invers, sa cobor in jos alaturi de ea si lasat sa ma chinui la nesfarsit..



Cugetări
Procesez....
  • Facebook
  • Y!Messenger
  • iOrbix

4 Comentarii la “Frumusetea sufletului meu”

  1. lumycriss says:

    Frumoasa melodia… Acum am observat-o… Soundtrack-ul de la „Gladiatorul”… day dreaming
    si… frumos si sufletul tau! kiss

  2. Magdalena says:

    Dupa sperietura de la testul pentru daltonisti m-am „dres” cu acest post…frumos…foarte frumos!

  3. Tiberiu says:

    Frate nush cati ani dar si eu cred acelasi lucru pe care il crezi si tu . inger & demon . abia astept clipa aceea /din viitor\ poate ne vom intalni/\/\

Scrie un Comentariu