Regulile prezicerii economice

ianuarie 14 5.491 Like to Share? 2 Comentarii Text Mare-Text Mic

1. Prezicerea este foarte grea, în special cînd se referă la viitor.
2. În momentul în care prezici, ştii că vei greşi, dar nu ştii cînd şi în ce sens.
3. Cu toate acestea, fii întotdeauna precis în preziceri. Urmează exemplul economiştilor, care îşi prezintă proiectele pînă la zecimale, pentru a dovedi că au simţul umorului.
4. Dacă faptele nu confirmă teoria, renunţă la ele.
5. Dacă ai dubii despre judecata economiştilor, este foarte de înţeles, pentru că un economist este un om care s-ar căsători cu Sophia Loren pentru banii ei.
6. Suspiciunile tale despre tagma prezicătorilor sunt şi ele întemeiate; instinctul de turmă la prezicători face ca oile să pară gînditori independenţi.
7. Corespunzător: dacă o cămilă este un cal proiectat de un comitet cu opinii adverse, atunci prezicerea în consens este cocoaşa cămilei.
8. Cînd prezinţi o prezicere, dă un număr sau dă o dată, niciodată pe amîndouă.
9. Cînd ţi se cere să explici prezicerea ta, nu subestima niciodată puterea unei platitudini.
10. Cîndva, economiştii erau întrebaţi „Dacă sînteţi aşa deştepţi, cum se face că nu sînteţi şi bogaţi?” Astăzi, ei sunt întrebaţi: „Acum, că aţi dovedit că nu sînteţi prea deştepţi, cum se face că v-aţi îmbogăţit?”
11. Cînd nu ştii absolut nimic despre un subiect, fă-ţi prezicerea întrebînd un lot (eşantion) ales cu grijă, format din alte 300 de persoane care nu ştiu nimic despre problemă.
12. Generaliştii tind să înveţe mereu mai puţin despre din ce în ce mai mult, pînă când, în final, vor ajunge să ştie nimic despre tot.
13. Dacă toţi economiştii ar fi puşi cap la cap, tot nu ar ajunge la vreo concluzie.
14. Cum defineşte un economist „vremurile grele”: Recesiune este atunci cînd vecinul meu îşi pierde slujba. Depresiune este cînd îmi pierd eu slujba. Panică este cînd soţia mea îşi pierde slujba.
15. Invocaţia prezicătorului: Mulţumesc lui Dumnezeu pentru că îmi compensează erorile.
16. Cea mai bună apărare pentru un prezicător este atacul. Dacă trebuie să prezici, fă-o des şi cu aplomb.
17. Dacă ai nimerit-o vreodată, nu lăsa pe nimeni să uite.

..din gandirea economica a lui Murphy


Etichete: Articole Amuzante
Procesez....
  • Facebook
  • Y!Messenger
  • iOrbix

2 Comentarii la “Regulile prezicerii economice”

  1. lumycriss says:

    12. –> Specialistii sunt acei oameni care tind sa invete din ce in ce mai mult despre din ce in ce mai putin, pana cand in final vor ajunge sa stie totul despre nimic… parca suna un pic mai bine tongue

  2. admin says:

    multumim pentru traducere happy

Scrie un Comentariu