Saci pentru pârţurile vacilor

iulie 19 1.106 Like to Share? Un Comentariu Text Mare-Text Mic

Metanul emis sub formă de râgâieli sau pârţuri de către bovine este de 20 de ori mai nociv pentru atmosferă decât dioxidul de carbon. De aceea, pentru a împiedica încălzirea globală, cercetătorii australieni au iniţiat un program chiar “de la coada vacii”, informează Daily Mail. Astfel, cu ajutorul unor saci speciali se colectează zilnic peste 1.000 de litri de gaze de la o singură vacă pentru a fi studiate în laborator.

Specialiştii din cadrul Institutului Naţional de Tehnologie Agricolă din Argentina, au descoperit că peste 30% din emisiile de metan la nivel naţional provin de la bovine.

Şi cum gazele naturale provenite de la vaci sunt de 20 de ori mai periculoase pentru atmosferă decât dioxidul de carbon, aceştia au găsit o metodă ingenioasă de a le “ambala” înainte de a fi emise în aer.

Astfel, fermele crescătoare de vite de la marginea oraşului Buenos Aires au apelat la un sistem de colectare a râgâielilor şi pârţurilor direct din intestinele animalelor.

Unul din cercetători, Guillermo Bera a fost şocat când a descoperit că o vacă emite într-o singură zi peste 1.000 de litri de gaze.

“Lucrăm în prezent la un tratament care să reducă aceste emisii de gaze, dar până la implementarea acestuia preferăm să apelăm la rezervoarele montate pe spatele vacilor”, a explicat cercetătorul.

Vaccinul antipârţ

Oamenii de ştiinţă neozeelandezi susţin că au găsit soluţia pentru principala sursă de poluare a ţării: gazele din stomacul oilor şi vacilor. Oamenii de ştiinţă neozeelandezi au anunţat că au reuşit să creeze un vaccin pe care îl vor administra vacilor şi oilor, ceea ce va reduce mult poluarea la nivel global.

“Cercetătorii noştri au descoperit recent genomul care produce metanul la animalele rumegătoare şi suntem în plin proces de dezvoltare a unui vaccin împotriva flatulenţelor”, a declarat ministrul comerţului din Noua Zeelandă, Phil Goff.

via


Etichete: , Articole Amuzante
Procesez....
  • Facebook
  • Y!Messenger
  • iOrbix

Un Comentariu la “Saci pentru pârţurile vacilor”

  1. paul says:

    ce idioti, pai cand fabrica saci aia nu produc poluare?biata vaca trebuie sa poarte ditamai sacuhappy&#41hee heemacar de-ar face saci de astia si la masini, ca si ele produc CO2.si apropo unde duc saci cu gazele, pe Marte?happy&#41winking&#41winking

Scrie un Comentariu